Daily Archives: 05/09/2010

Ke Garne?*

Dupa o saptamana cu doua job-uri si trezit zilnic relativ devreme, ce poate fi mai placut intr-o duminica dimineata decat sa lenevesti in pat? Un sentiment care privit de la nivelul cainelui meu pare cu adevarat inaltator. Odata ce iti deschizi calculatorul si privesti ce a mai facut lumea cat tu ai dormit.. de fapt, nu e nimic inaltator. Sunt doar un tip inexplicabil de ciufulit, cu privirea inca tulbure si cu paharul de Pepsi pe post de mic dejun inlocuind, ca in fiecare weekend, portia de lapte sanatos.

Privind urmatorul film nu imi pot ascunde regretul ca parca in cei cativa zeci de ani am trait prea putin si am dormit mult prea mult. Nu ca ar fi un secret. Ca orice alt orasean, provocarile se intind pe parcursul saptamanilor si doar cu ajutorul guvernului incep sa inteleg ce e aia performanta de a ramane.. viu, in aceasta tara. Dar sa nu schimb subiectul..

Renan Ozturk isi gaseste provocarile in alte lucruri. A descoperit ca are o pasiune pentru alpinism pe cand urma Colorado College in Colorado Spring, in “judetul” Colorado USA. Ca membru intr-o mica comunitate ce impartasea pasiunea pentru alpinism, Renan un tip ambitios, si-a propus sa gaseasca cele mai frumoase locuri pe care muntele le pastreaza doar pentru el.

My Day “Living the Dream” from renan ozturk on Vimeo.

S-a deplasat in Nepal pentru a cunoaste limba, cultura si oamenii de care avea sa spuna odata ca se simte foarte apropiat. Catararea si alpinismul l-a dus in mai multe excursii prin Yosemite, Joshua Tree, Squamish, si the Bugaboos, iar peisajul si tot ce a gasit acolo i-a starnit lui Renan interesul pentru arta, desen, imagine. Categoric omul este foarte talentat dar si bine echipat pentru orice munte i-ar sta in cale. Eu am fost pur si simplu uimit de combinatia de curaj, pasiunea pentru catararea pe munte si calitatea cu care omul isi imparte trairile, prin pelicule de film bine realizate si produse.. cu un ciufulit ca mine, intr-o lenesa duminica dimineata.

As It Happens from renan ozturk on Vimeo.

Recomand o buna conexiune cu pagina video a omului, pe plaforma Vimeo, click aici.

*Ke Garne? = Nepali for: What to do?

Share on TwitterShare via email

O Tulce`alternativa

Inainte sa ma intorc pe Alternativ.ro, am scris ultima oara din Tulcea. Cateva ineditoriale suprarealiste de care maica-mea isi aminteste cu drag:`Auzi mama, iti mai amintesti cand scriam pentru Alternativ?`. Isi ia cateva secunde sa se gandeasca. `Sa zicem ca da, da`. Ii zambesc si eu si-i spun ca m-am apucat din nou de treaba. E incantata in sinea ei ca poate asa, fata ei, la Bucuresti, face ceva mai productiv decat sa petreaca 24 din 24. Frumos.

Multe lucruri au ramas la fel aici. Eu am mers inainte, iar ele si-au luat un time-off. Hrusba asta de calculator, daca ii pot spune asa, inca mai functioneaza. Iar pagina de admin la contul de pe Alternativ.ro e salvata intr-unul din taburi. E uimitor cum te asteapta dupa colt lucrurile astea. Bineinteles ca si ineditorialul asta e pe coloana sonora de la Star Slinger. In rest, e o dimineata insorita de toamna. Faleza e sporadic vizitata de niste nemti in trecere spre Sf. Gheorghe. Irish pub-ul Istru, pe care vi-l recomand din suflet pentru cea mai buna cafea din oras, e acum partener Guiness.  Ce fantezie! Dupa furtuna de aseara, aerul se curata, il inhalezi si ti-e pofta de el mai mult decat de o tigara. Peste prajit de maica-mea va urez si numai relaxare pe tava, ca pentru o zi de duminica.

db5eeaadd3_m

Share on TwitterShare via email

Curs de fotografie si post-editare cu Dan Malureanu

Centrul Cultural RedutaDin 14 septembrie Centrul Cultural Reduta Brasov deschide o noua sesiune a cursului de fotografie si post-editare sustinut de Dan Malureanu. Durata cursului este de doua luni, saptamanal cate trei ore de teorie si separat sedinte de practica. Orele de teorie se desfasoara la Centrul Cultural Reduta in zilele de marti si miercuri incepand cu orele 18.00.

Lectiile au fost alese cu intentia de a acoperii nevoile si curiozitatiile unui incepator sau a unui cunascator dornic de a stii mai multe. Se insista mai mult pe latura vizuala, de observatie, exercitu viuzual, de intelegere a principiilor fotografice si de limbaj. Lectiile vor avea urmatoarea ordine: prezentarea cursului si realizarilor anterioare, fundamentele fotografiei, expunerea, lentila, compozitia, lumina, culoarea, spatiul si decorul, portretul si corpul. Lectiile evita tiparul fotoclubist dictat de carte si incearca sa prezinte cunostinte si metode utile folosite in fotografie print lectii interactive si inedite.

Am implinit un an de zile de la primul curs de fotografie si post-editare. Pe intreaga durata cursul a fost imbunatatit iar materialul imbogatit pentru a da o cat mai completa si interesanta experienta. Mai bine de 100 de pasionati de toate varstele au incheiat pregatirea oferita de cursul nostru. Organizarea cursului, prezentarea, aspectul si continutul documentelor au fost apreciate pentru calitate, realizare si originalitate.

O mica recapitulare: Coffe table (discutii pe seama fotografiei la o cafea), practica foto si exercitii (trimise prin e-mail in format PDF), cursul foto si cursul de post-editare in format PDF (peste 150 pagini cu explicatii, exemple si fotografii).
Cursul de post-editare (Photoshop) este util pentru incepatori si raspunde direct temeticii lectiilor de fotografie amintite mai sus. La finalul celor doua luni de practica si teorie se va elibera o diploma dovada a incheierii cursului de fotografie si post-editare.

Pentru mai multe detalii accesati paginile web: www.wix.com/cursfoto/cursfoto si www.centrulculturalreduta.ro
Contact: 0747 415914 sau cursfoto2010(at)gmail.com

Share on TwitterShare via email

Tea & Coffee Festival

Tea & Coffee FestivalCe este ceaiul? Dar cafeaua? De unde vin ele? Cum sunt obtinute si preparate? Care sunt traditiile asociate acestor licori? Unde gasesc cele mai bune ceaiuri? La Tea&Coffee Festival afli raspunsurile la aceste intrebari si multe alte informatii valoroase. Concerte, teatru, dans si voie buna te asteapta la singurul festival dedicat ceaiului si cafelei din Romania.

In perioada 6-12 septembrie 2010, sunteti asteptati la Palatul Sutu (Muzeul Municipiului Bucuresti –Bulevardul I.C. Bratianu nr. 2, statia de Metrou Universitate) si in locatiile partenere, pentru a participa la cea de-a doua editie a Tea&Coffee Festival.

In cadrul serilor tematice ale acestei editii, va rasuna muzica traditionala italiana si vei avea ocazia sa iei parte la ritualul specific japonez de servire a ceaiului. In seara sud-americana, te vom bucura cu un vernisaj de expozitie fotografica inspirata de traditia cafelei, urmand ca mai apoi, sa te invitam la un Five O’clock plin de umor.

Toate acestea, precum si multe alte surprize ce se vor lasa dezvaluite incetul cu incetul…la Tea&Coffee Festival!

Program Tea&Coffee Festival
Bucuresti, 6-12 septembrie 2010

Luni, 6 septembrie 2010

Orele 19:00- Vernisajul expozitiei de fotografie- “The Coffee Syndrom”, Autor: Andrei Tanase, Cafepedia- Romana (Str. Pictor Arthur Verona, nr. 2). Vizualul isi face loc in povestea Tea&Coffee Festival 2010, si ce poate fi mai potrivit decat o expozitie de fotografie? Cafeaua privita ca un mod de viata, portrete ale unor oameni dedicati intru totul cafelei si imagini cu totul deosebite vor putea fi admirate si chiar cumparate la Cafepedia, de luni, 6 septembrie, timp de 2 saptamani. Astfel, prima zi a Tea&Coffee Festival isi deschide portile la ora 20.00, cu vernisajul expozitiei de fotografie – The Coffee Syndrom, al carei autor este Andrei Tanase. Printre fotografiile inedite, Alex Rubio va fi prezent cu acordurile de chitara clasica si flamenco.
Intrarea libera

Marti, 7 septembrie 2010

Orele 19:00- Tea Break, Teatru de improvizatie- TrupArt, Gradina Verona (Str. Pictor Arthur Verona, nr.13-15, in spatele Librariei Carturesti). Zilnic, in saptamana 6-12 septembrie, trupa de improvizatie TrupArt va readuce “bontonul” de altadata. Doua gheise si doi gentlemeni se vor plimba prin centrul vechi al Bucurestiului oferind celor aflati la terasele cafenelelor si ceainariilor pliculete inedite de ceai.

Miercuri, 8 septembrie 2010

Orele 19:00, “Dolce caffe italiano”, muzica live- La Strada, Grand Cafe Galleron (Str. Nicolae Golescu, nr. 18 A). Freamatul, agitatia si fascinatia Italiei se vor regasi in versurile melodiilor trupei La Strada miercuri, 8 septembrie, incepand cu ora 19.00. Ritmurile traditional italiene vor rasura la Grand Cafe Galleron (Str. Nicolae Golescu, nr. 18 A), unde vei intra in atmosfera specifica Italiei. Muzica buna si cafeaua aromata vor lasa, cu siguranta, loc de admiratie. Va asteptam! Intrarea este libera.

Joi, 9 septembrie 2010

Orele 19:00, “Maté si muzica sud-americana”, Serendipity (Str. Dumbrava Rosie 12) – Intrarea libera

Vineri, 10 septembrie 2010

Orele 19:00, “Ceremonia ceaiului in Japonia”, Centrul de Studii Romano-Japoneze, Rendez Vous Centrul Istoric (Str. Nicolae Tonitza 6) – Intrarea libera

Tea & Coffee FestivalOrele 17:00- 22:00- “Miss Tea Time”- workshop de arta urbana- echipa I love Bucharest, Centrul Istoric, in fata Teatrului de Comedie (Str. Sf. Dumitru nr. 2). Fie ca esti un impatimit al ceaiului si al cafelei sau un reprezentant HoReCa, noi te invitam cu drag la “Expozitia de ceai, cafea si accesorii” din perioada 10-12 septembrie 2010. Vei avea posibilitatea sa cumperi sau sa degusti produsele mult indragite.

Iar sambata, 11 septembrie, ora 19.00, vei putea asista, in cadrul expozitiei, si la o prezentare de moda “Lolita” cu rochii specifice secolului XX in curtea Palatului Sutu (Muzeul Municipiului Bucuresti) asigurata de catre Livia Viziteu.

“Lolita” este un curent vestimentar de origine japoneza nu foarte cunoscut la noi in tara. Inspirat din moda rococco si epoca victoriana, combina stilurile vestimentare ale acelor vremuri cu tente contemporane, adaugand inocenta, care este o caracteristica predominanta a stilului. Livia Viziteu creaza costumatii in stilul “Lolita”, combinandu-l cu alte aspecte ale modei contemporane, in speranta de a gasi o “Lolita” autohtona cat mai originala. Te asteptam! Intrarea este libera!

Vineri, Sambata si Duminica (10, 11 si 12 septembrie 2010)

“Expozitie de ceai, cafea si accesorii”, Muzeul Municipiului Bucuresti, Bd. I. C. Bratianu, nr. 2

Share on TwitterShare via email

Stefan cel Mare eto Lenin (Chisinau / Rep. Moldova)

ChisinauIn cadrul “Chisinau-Arta, Cercetare in Sfera Publica” artista Flo Kasearu va prezenta proiectul “Stefan cel Mare eto Lenin”. Proiectul se refera la trecutul, prezentul si viitorul istoriei si memoriei strazilor din Chisinau. Denumirile mai multor strazi din oras au fost modificate nu mai putin de 5 ori de-a lungul
istoriei in functie de discursul ideologic promovat de regimul politic instalat la putere. Indentitatile multiple a locuitorilor Moldovei sunt si ele la randul lor un reper important in acest demers. Protagonistii acestei investigari au fost intrebati sa indice o destinatie sau alta folosind denumirea strazilor existente si celor care au existat in perioada socialista inainte de schimbarile politice survenite in 89, dar si a celor care ar putea exista in viitor. Astfel cu sprijinul locuitorilor din Chisinau sa ajuns la o suita de atitudini si opinii viz-a-vis de trecutul, prezentul si viitorul orientarii identitare a populatiei si statului Republica Moldova.

“Stefan cel Mare eto Lenin” de Flo Kasearu. Un proiect in cadrul “Chisinau-Arta, Cercetare in Sfera Publica”. Perioada: 7 Septembrie, 17.00 -19.00. Locatia: Muzeului Gloriei Muncii (infiintat de Regia Transportului Public, Chisinau). Adresa: str. Columna 169. Organizatorul proiectului: [KSA:K]- Centrul pentru arta contemporana, Chisinau.

Proiectul “Chisinau-Arta, Cercetare in Sfera Publica” are ca scop explorarea discursurilor institutionale si politice dominante care au modelat societatea si peisajul urban al Chisinaului pe parcursul istoriei recente.
Proiectul este activat sub forma unei platforme multidisciplinare care si-a propus investigarea conexiunilor dintre simbolurile politice si propaganda, la fel si impactul acestora asupra mediului urban, interrelatia dintre istoriile personale si discursul ideologic in raport cu sfera publica.

Share on TwitterShare via email

Jah Army: Johnny King

Johnny King Jah Army Events si Elephant Pub and Live Music va prezinta primul show complet Johnny King in Romania. Evenimentul va avea loc sambata, pe data de 4 septembrie, in Elephant Pub and Live Music (str. Gabroveni, nr. 16) incepand cu ora 22.00. Alaturi de Johnny King vor urca pe scena mai multi invitati surpriza dintre artistii cu care acesta a colaborat de-a lungul timpului. Lineup-ul va fi completat de catre Bazooka Joe si Chesarion.

Johnny King, originar din Congo, a inceput sa cante de foarte tanar, dovedindu-se, cu timpul, un artist complex, capabil sa se adapteze atat ca solist intr-o trupa live, cat si ca MC intr-un soundsystem. Astfel, el a ajuns sa imbine genul roots reggae cu influente din hip-hop, soul si chiar cu muzica corala si muzica africana, definindu-si astfel un stil propriu inconfundabil. Versurile sale s-au facut remarcate prin mesajul cu un puternic accent social, politic si cultural, fapt ce i-a facilitat colaborarea cu artisti din Romania cat si din strainatate. Printre colaborarile cu artisti romani se pot enumera cele cu Raku, Zale si El Negro.

Chiar daca a mai aparut in repetate randuri pe scenele din Romania alaturi de acesti artisti, concertul de pe 4 septembrie este primul in care Johnny King va canta in fata publicului roman timp de mai bine de o ora piesele ce l-au facut cunoscut. Show-ul pregatit se caracterizeaza prin „dinamism, forta si energie pozitiva, menite sa deschida spiritul ascultatorilor catre descoperire si convietuire”, dupa spusele artistului.

Va asteptam sambata, 4 septembrie in Elephant Pub and Live Music pentru a lua parte la o seara speciala cu muzica reggae. Pretul biletului de intrare va fi 10 RON, iar intrarea se face incepand cu ora 22.00. Pentru mai multe detalii despre invitatii surpriza ce vor fi alaturi de Johnny King pe scena, urmariti site-ul http://www.jah-army.net .

Share on TwitterShare via email
Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado