De ceva timp Teatrul Luni de la Green Hours va prezinta o piesa sub forma unui monolog “Profu’”. O piesa de Jean Pierre Dopagne cu Razvan Vasilescu intr-o ciudata forma de interactivitate cu 30 de elevi invizibili. Piesa este considerata o provocare iar actorul chiar daca provocator ramane cumva unul controversat si greu de digerat de clasicii in domeniu.

In Prezent, Mihaela Michailov scrie despre Profu:” E o mostra perfecta de manipulare prin imaginatie. Un tip se aseaza pe un scaun si povesteste o intimplare. Intr-o zi, dupa ce ani intregi s-a chinuit sa le vorbeasca elevilor despre literatura, sa-i convinga sa citeasca sau sa scrie, ii omoara. Motivul, oricit ar parea de ciudat, e simplu: s-a saturat de privirile tembele si de ignorarea continua a unor loseri. De faptul ca e redus la un simplu instrument intr-o scoala care nu e altceva decit o dadaca la scara nationala. Profesorul e un regizor colectiv, care devine de multe ori doar un simplu executant. Protagonistul isi omoara elevii, este inchis si eliberat, transformat in actor profesionist al propriei povesti, in performer al tragediei si mostruozitatii unui fapt. Un caz real devine rol, sintem tentati sa credem la inceput. Timp de o ora, unul dintre cei mai complecsi actori români la ora actuala, Razvan Vasilescu, din pacate prea putin apreciat, ne convinge fara sa se miste de pe scaun, schimbind tonalitatea vocii in functie de personajele cu care interactioneaza fictiv (sotia, fiica, elevii, directorul). O face cu o autenticitate care e proba fortei sale scenice. Nimeni nu mai este astazi profesor.”

Monologul reprezinta cu siguranta o provocare pentru un actor. Nu este stand-up comedy sa nu conteze mesajul. Este un act de curaj care trebuie incurajat de o atitudine. Atitudinea deranjeaza uneori. Iata ce spun cititorii Evenimentului Zilei despre aceasta piesa: “Consider ca se pot oferi teme de orientare spre pace si cultura sanatoasa, despre relationari frumoase si stimulative pentru cultura si societate. Tineretul de azi e un pic confuz din lipsa de ideal, iar cei in varsta risca sa-i deruteze: va trebui sa dam cont inaintea lui Dumnezeu pentru timpul si calitatile irosite; cei care se “strica” datorita greselilor noastre, va trebui sa-i “platim” in fata lui Dumnezeu!”,
“NU credeam ca imbecilitatea va triumfa si in teatru. Ce fel de educatie vrem sa primeasca elevii? Cei care “fac educatie” n-au fost elevi? Cine nu tanjeste dupa acesti ani…? Sa fie oprita de la vizionare iar organele de justitie si Ministerele Educatiei si al Culturii sa ancheteze cazul.”, “Bravo Romanika! Asta cultura si artisti!”.

Dramaturgul belgian Jean Pierre Dopagne (1952) este unul dintre cei mai tradusi si jucati dramaturgi belgieni. Piesa sa “Profu’” s-a jucat la Paris de peste 300 de ori. Romania mai are mult pana sa ajunga acolo asta e evident. Ma intorc la Mihaela Michailkov si articolul din Prezent: “Nimeni nu mai este astazi profesor. Toata lumea preda, activeaza intr-un sistem. Substantivul isi pierde personalitatea, verbul castiga notorietate. Profu’ devine un cuvant arbitrar. Nu mai acopera nici o identitate. E golit de orice statut ca o coaja de nuca. Profesorul e un complec de reduceri. E profu’. O prescurtare printre multe alte scurtari: salarii derizorii, o existenta care presupune un set trist de compromisuri, impresia ca vorbesti in gol, etc.”

Si totusi nu. Poate nu toti sunt incorporati in sistem, poate mai sunt oameni care stiu ca Moliere nu e numele unui fotbalist din vreo liga de fotbal. Pentru toti acestia vorbeste Profu’, si chiar sunt oameni care asculta.

“…actor de film din Romania.De cum l-am vazut, mi-am zis ca daca traia in SUA era de mult deja cu un Oscar in brate. Este um talent inascut pentru film. E natural si te cucereste in orice rol ar juca. Lumea romaneasca nu isi da seama ce comoara are in lumea filmului romanesc.Daca as fi fost regizor ii dadeam un rol de exceptie ca sa concureze totusi la un Oscar ca film strain. Te admir, Maestre!.” cititor Evenimentul Zilei.

“Profu’” la Green Hours, marti 12 septembrie 20h00.