Teodor Graur se alimenteaza cu obsesia Estului, si isi construieste fortarete conceptuale pornind de la ideile de reciclare materiala si spirituala, valoare si non-valoare, amintire, control personal si mutatie istorica. Ecologia artistica nu este o utopie pentru Teodor Graur; lucrarile sale trimit mesaje catre societate despre perfectiune, inocenta privirii si imaginatia noastra utilitara. Economia este semnul sub care isi desfasoara activitatea: orice material este refolosit si orice oportunitate de aprovizionare este buna.
Instalatiile sale sunt colectii de obiecte si materiale crude, uitate sau abadonate, care si-au pierdut relevanta practica si imediata pentru portiuni de societate. Nimic nu este lasat la voia intamplarii; forma si materialitatea sunt la fel de importante ca si istoria continuta de obiectul in sine. Chiar daca la baza fiecarui obiect sta o actiune distructiva sau traumatica, structura finala este rezultatul unui gest pozitiv. Scaunele sale sunt asamblaje sculpturale facute pentru nimeni, chiar daca, aparent, ele asteapta sa fie folosite, iar identitatea lor consumata.













































