Broadcasting on the Edge
In perioada 12 – 14 decembrie, la Bucuresti, s-a desfasurat prima conferinta dedicata radiourilor comunitare din Europa organizata de AMARC (Asociatia Mondiala a Radiourilor Comunitare). Trebuie spus inca de la inceput ca a fost o surpriza pentru noi, stiut fiind faptul ca pe langa Radio Trinitas, autoritatile romane au evitat sa recunoasca existenta radiourilor comunitare in aceasta tara. Si cand spun radio comunitar, eu unu’ nu pot face confuzia cu radioul local romanesc. In strainatate, radioul comunitar, cu frecventa FM sau nu, da posibilitatea comunitatii sa se exprime si organizeaza cu aceasta si pentru aceasta comunitate, evenimente.. altele decat spectacole de divertisment. Asta a incercat si conferinta AMARC sa aduca in discutie, prin participarea a cator mai multi membrii de peste tot. Discriminarea, proteste anti-NATO, problemele de mediu din America Latina sau lipsa de sustinere si finantare a acestor radiouri in Europa de Est.
In prima zi printre participanti a fost si un proaspat membru al Consiliului National al Audiovizualului din Romania, domnul Cristian Mititelul, care s-a aratat impresionat de activitatea radiourilor comunitare la nivel global, dar si local. “CNA-ul trebuie sa faca o diferenta clara atunci cand acorda frecvente radio intre posturile de radio comerciale si cele dedicate unor comunitati.” A fost folosit aici chiar exemplul unui post de radio dedicat comunitatii protestante, care se lupta alaturi de posturi comerciale importante pentru a obtine o frecventa.
Aleida Calleja (AMARC) a adaugat: “Avem nevoie ca tarile sa-si asume responsabilitatea intr-un mod cat mai echitabil in cazul acordarii frecventelor. Scopul nostru este sa incercam o miscare globala astfel incat si legislatia tarilor sa devina mai flexibila in cazul radiourilor comunitare. O dezvoltare buna a acestor platforme media se petrece in Asia-Pacific, in Africa. Dar succesul AMARC in aceste zone este incomplet daca in Europa situatia ramane neschimbata.”
Mariano Sanchez (presedinte AMARC Europa):”In ultimii doi ani de activitate Amarc Europa s-a dezvoltat foarte bine. Azi suntem aproape 50 de persoane care nu reprezinta numai radiouri din Europa occidentala dar si din Europa de Est. Este important pentru noi sa avem granite noi in Europa si astfel sa dezvoltam posibilitatile pe care radioul comunitar, fiind astfel gata pentru ceea ce viitorul ne rezerva: digitalizarea.”
Organizata impreuna cu Centrul pentru Jurnalism Independent, conferinta AMARC a adus la Bucuresti si un expert de la Consiliul Europei, Karol Jakubowicz. “Media comunitara reprezinta in ultima vreme, un element picant pentru Europa. Comunitatea europeana recunoaste necesitatea existentei platformelor media comunitare. Existenta acesteia va duce la revigorarea piata media pe intreg continentul. Cu tot respectul acordat profesionistilor din acest domeniu, trebuie sa sapam ceva mai adanc pentru a intelege, de ce atatia ani, guvernele tarilor europene au ignorat aceast segment media. In 2007, Consiliul Europei a emis o directiva privind pluralismul mijloacelor media. Am incurajat atunci tarile UE sa sprijine dezvoltarea platformelor media comunitare. Trebuie inteles ca majoritatea membrilor acestor posturi de radio comunitare, sunt in primul rand mesageri ai comunitatii. Sunt manageri activi ai posturilor de radio, dar in acelasi timp, transmit si mesajele pe care comunitatea le doreste. Toate acestea duc la un exercitiu de participare, de implicare a membrilor comunitatii in viata sociala si la interactiune in propria comunitate.”
Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent):”Romania are o piata radio media destul de bine dezvoltata. Exista diversitate, insa aceasta vine prin numarul mare de posturi de radio. Din pacate, legile Romaniei nu cuprind nici macar o fraza despre radioul comunitar. Dupa 600 de posturi radio in Romania, autoritatile au ajuns sa ne intrebe -la ce va mai trebuie si radiouri comuntare?- Exista aceasta teama ca radiourile comunitare ar putea sa scada din audienta celor comerciale, si din aceasta cauza cred ca se intarzie cu reglementari in acest domeniu. Dupa ani de discutii cu autoritatile din Romania, as putea sintetiza reactia lor astfel: -vrei radio comunitar? foarte bine.. puteti sa-l faceti!- Ocazional, oamenii mai educati recunosc nevoia de recunoastere a radioului comunitar si includerea sa in legislatia romaneasca. Sigur, si azi avem drept de asociere pentru a obtine frecvente FM. Insa in final, acestea vor fi percepute tot ca posturi de radio comerciale, acest statut fiind recunoscut in Romania, probabil, doar de.. asociatia vanatorilor.”
Maria Pia Matta (presedinte AMARC – America Latina): “America Latina si zona Caraibe a trecut prin schimbari masive, mai ales in cazul politicii. Credem noi ca este si rezultatul unei munci intense pe care AMARC a facut-o in aceasta zona conectand diferitele platforme media comunitare. Pentru noi, cel mai important rezultat este democratia.”
In aceste zile, conferinta AMARC de la Bucuresti ne-a aratat noua ca exista totusi si exemple fericite la nivelul Europei. Tari care nu numai ca recunosc existenta acestor radiouri comunitare, dar le si sustin prin diferite facilitati legislative sau prin fonduri stranse din taxele aplicate radiourilor comerciale. Otto Tremetzberger (Asociatia Radiourilor Libere din Austria – VFROE): “In 2007, guverul Austriei a decis deschiderea unui fond de finantare pentru posturile private non-profit dar si comunitare. Fondul inca nu este functional si la aceasta ora totul fiind inca la stadiul de discutii. Totusi, este prevazut ca 3.. 4 milioane de euro sa intre in acest fond. Pentru aceasta a fost comandat un studiu din care a reiesit clar ca radioul comunitar este un sector foarte activ. Austria este una dintre tarile in care exista o responsabilitate publica fate de programele media comunitare. Cand vine vorba asadar de aceste radiouri, este importanta si posibilitatea ca acestea sa aiba acces la obtinerea unor frecvente FM, si poate ca in Marea Britanie, sa se adopte sistemul cu alocarea unei frecvente FM pentru un radio comunitar in regim temporar. Studiul mai arata ca recunoasterea acestor radiouri nu este suficienta, problema finantarii fiind inca prezenta. Finantarea care insa nu trebuie sa afecteze independenta acestor posturi de radio comunitare.”
Vlad Turcanu (fost membru Consiliul Audiovizualului din Rep.Moldova: “Radiourile comunitare nu au nicio putere in Republica Moldova, de fapt, nici nu prea exista. Radiourile comunitare sunt confundate adesea cu cele locale. Ca membru in Consiliul Audiovizual, am incercat sa protejez activitatea acestor radiouri, sa nu ajunga prada pentru marile radiouri comerciale.”
O situatie asemanatoare Romaniei, exista si in Polonia. De asemenea, radiourile comunitare nu sunt sustinute si totul reprezinta de fapt o munca pentru supravietuire. La aceasta conferinta AMARC, din Romania, pe langa Radio Alternativ a mai fost prezent si Cristian Jurji presedintele Asociatiei Nationale a Posturilor de Radio din Romania. In ceea ce ne priveste am incercat sa explicam cat mai clar ca o astfel de asociatie, ca cea realizata de domnul Jurji, cuprinde de fapt posturi de radio locale, deci comerciale. Radio Alternativ ramane un proiect non-profit realizat prin activitatea Asociatiei Alternativ, o asociatie non-guvernamentala. Prin activitatea noastra depusa atat la Rosia Montana dar si la evenimentele organizate in Bucuresti.. Radio Alternativ este in aceasta clipa singurul post de radio comunitar din Romania. Si nu o spunem noi doar asa, acest lucru este practic confirmat si de listele cu participantii AMARC la Conferinta de la Bucuresti, Radio Alternativ fiind singurul post de radio romanesc cu drept de vot in alegerea unui nou board de actiune pe urmatorii 2 ani pentru AMARC Europa. Iar declaratia finala a conferintei de la Bucuresti nu poate decat sa ne incurajeze sa mergem inainte, in incercarea noastra de a demonstra existenta radiourilor comunitare in Romania.
“We the members of AMARC Europe gathered in Bucharest from the 12 to 14 of December 2008, recalling that we understand by Community Radio as: -a radio station that is the property and is controlled by a not profit organisation whose structure allows members of the community to adhere and participate in the management, exploitation and programming.-”
(Valentin Panduru)






































