(Scroll down for english) Memoria eticheteaza o mare varietate de fenomene. Iti aduci aminte cum sa joci GO dupa multi ani de inactivitate. Iti amintesti sa-ti suni parintii cu fiecare aniversare a lor. Iti amintesti maidanele pe care bateai mingea in copilarie. Iti amintesti un gust, o culoare, o traire… iti amintesti evenimentele din 1989 prin „ochelarii” unei varste si unei experiente anume. Si cu toate astea, foarte multe lucruri se intampla – cum spune Wittgenstein – atunci cand ne amintim.
Atunci cand amintirea este obtinuta pe calea mijloacelor politice, ea imbraca forma politicilor de memorie. Sau cand amintirea se intrepatrunde cu arta devenindu-i obiect, putem vorbi, in fine, de o arta a memorializarii. Toate aceste instrumentalizari lucreaza cu interpretari si reinterpretari ale unor simboluri din trecut, in vreme ce memoria, privita in ansamblul ei, nu înseamna altceva decat un proces complex in care selectia joaca un rol covarsitor. Fiind un act prin excelenta de selectie, memoria se poate raporta la sablonul celui care face selectia. Si cu toate acestea cine stabileste care elemente sunt de retinut ca memento public si care anume ar trebui eliminate si date uitarii? Ca memoria de un anumit fel si forma se poate naste din acest „laborator” fara a fi astfel intentionata de catre creator, este un alt lucru foarte posibil. Dar lucrurile pot fi atat intentionale cat si neintentionale in acelasi timp, in vreme ce anumite „memorii vernaculare” ale unor evenimente majore ar putea ramane chiar diferite de comemorarea istorica oficiala.