Tag Archives: dan lungu

“Bucharest Tales” antologie de texte despre Bucuresti, lansata la ICR

ICR

Vineri, 16 septembrie 2011, ora 17.00, la Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru 38) va avea loc lansarea volumului Bucharest Tales, antologie de texte in limba englezi dedicate orasului Bucuresti, publicata anul acesta la Editura New Europe Writers (Polonia/Marea Britanie).

Volumul reuneste texte (poezie si proza) inspirate de Bucuresti, apartinand unor autori consacrati sau mai putin cunoscuti, in cea mai mare parte romani – Mircea Cartarescu, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comanescu, Traian T. Cosovei, Dan Lungu, Ioana Ieronim, Adrian Paunescu, Ioan Es. Pop, Simona Popescu, Doina Rusti, Saviana Stanescu, Bogdan Suceava, Stelian Tanase, Grete Tartler, Lucian Dan Teodorovici, Calin Torsan s.a. – dar si straini – Igor Isakovski (Macedonia), Mike Ormsby (Marea Britanie), Jennifer Robertson (Marea Britanie).

Share on TwitterShare via email

“Lupta cu inertia” Matei Bajenaru

Galeria Andreiana Mihail va invita vineri, 27 mai, ora 19,00, la vernisajul expozitiei “Lupta cu inertia” a artistului Matei Bejenaru.


„ Proiectele mele artistice, pe care le-as numi poetic situationiste, sunt rezultatul unui mod de gandire politic, cu o sensibilitate speciala fata de problemele sociale, fapt care ma inspira in practica mea artistica. Munca sub orice forma si rezultatele ei au fost intotdeauna un letimotiv al lucrarilor mele, indiferent daca e vorba fotografii, filme, performance-uri sau alte tipuri de actiuni. In familia mea, munca a fost singurul mijloc de a obtine ceva si tot ceea ce am realizat pana acum este rezultatul unei munci asidue, adesea extrem de dificile.(…)
Fiecare artist este responsabil pentru pozitia sa artistica afirmata. Unii artisti isi permit sa faca orice tip de arta, pentru ca mijloacele lor financiare sunt independente de productia artistica, productie care, apriori, nu trebuie valorificata. Si sistemul artei ajuta ca un asemenea tip de arta sa existe. In contextul romanesc, nu exista inca un mecanism structurat, iar artistii sunt atat imponderabili cat si infometati. Multi rezista in aceasta situatie doar cativa ani, dupa care renunta si se duc sa lucreze in publicitate sau media pentru a supravietui. In cazul celor care rezista si continua sa faca proiecte artistice necomerciale, utilizand uneori si tehnologia video sau digitala, cred ca este o atitudine politica foarte clara.” Fragmente din interviul Dan Lungu-Matei Bejenaru, Iasi, martie 2007.

Galeria Andreiana Mihail
Str. Vasile Alecsandri 16- Muzeul Storck
Bucuresti
www.andreianamihail.com
info@andreianamihail.com

Share on TwitterShare via email

“Sint o baba comunista!” de Dan Lungu, aparut in limba germana

Dan Lungu este unul dintre autorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare in strainatate  Autorul a fost dublu nominalizat la editia din 2008 a prestigioaselor premii “Jean Monnet”. Romanul “Sint o baba comunista!” de Dan Lungu a fost publicat si in limba germana (Die rote Babuschka) la editura austriaca Residenz, in traducerea lui Jan Cornelius.

Romanul a mai fost tradus pana in prezent, in limbile maghiara (Jelenkor Publishers Ltd., 2008) si franceza (Editions Jacqueline Chambon, 2008), iar anul acesta va aparea si in italiana (Gruppo Editoriale Zonza), spaniola (Ed. Pre-Textos), poloneza (Wydawnictwo Czarne) si bulgara (FABER PRINT Ltd). Dan Lungu este unul dintre autorii contemporani cu cele mai multe contracte de editare in strainatate:

Romanul “Raiul gainilor” (fals roman de zvonuri si mistere), una dintre cele sapte carti cu care, in 2004, se lansa colectia „Ego. Proza”, a fost tradus in 2005 in franceza (Le paradis des poules, Ed, Jacqueline Chambon, trad. Laure Hinckel), iar in 2007 in slovena (Kokosji Raj, Ed. Apokalipsa, trad. Ales Mustar) si germana (Das Huhner-Paradies. Ein falscher Roman aus Geruchten und Geheimnissen, Ed. Residenz, trad. Aranca Munteanu).

Volumul de povestiri “Baieti de gasca” (Polirom, 2005) a fost publicat de editura austriaca Drava, cu titlul Klasse Typen (trad. Aranca Munteanu), si in curand va fi tradus si in limba greaca, impreuna cu Proza cu amanuntul (Polirom, 2008), la editura Antonios Stamoulis (trad. Ciprian Suciu).

Cele doua volume aparute in limba germana (Das Huhner-Paradies. Ein falscher Roman aus Geruchten und Geheimnissen si Klasse Typen) au fost promovate in Austria in perioada 15-19 noiembrie printr-un turneu de lecturi publice. Turneul a fost sustinut de catre Fundatia Kulturkontakt Austria, Institutul Cultural Roman din Viena si Editurile Residenz si Drava. Lecturile publice din cele doua volume au fost sustinute la Viena, la prestigiosul Volkstheater, si la Salzburg.

Traducerile in franceza, spaniola si maghiara ale romanului “Sint o baba comunista!”, cele in germana si slovena ale volumului “Raiul gainilor” si cea in greaca a “Proza cu amanuntul” se bucura de sprijinul Institulului Cultural Roman prin programul de finantare “Translation and Publication Support Programme” (TPS), initiat in 2006.

De la lansarea acestui program si pina la sfarsitul lunii mai 2008 au aparut peste 34 de titluri la edituri din cincisprezece tari si sint in curs de aparitie peste 30, finantarile acordate insumind circa 300 000 de euro.

Dan Lungu a fost dublu nominalizat la editia din 2008 a premiilor “Jean Monnet” din cadrul Festivalului “Literatures Europeennes”, eveniment ce are loc in localitatea franceza Cognac (20-23 noiembrie 2008).

In luna martie a acestui an va aparea un nou roman semnat de Dan Lungu in colectia “Fiction Ltd” de la Polirom: “Cum sa uiti o femeie” Jumatate de dragoste, jumatate despre dragoste. Asa s-ar putea defini, pe scurt, noul roman al lui Dan Lungu. Andi si Marga s-au cunoscut intr-o imprejurare ciudata si locuiesc impreuna de un an si jumatate. Sint tineri jurnalisti si lucreaza la
acelasi ziar dintr-un oras de provincie, ea la pagina de mondenitati, iar el la investigatii. Desi lucrurile intre ei merg bine, intr-o buna zi Marga dispare, lasind un sibilinic bilet de adio. In lipsa unei explicatii rationale, Andi apeleaza la un intreg arsenal de strategii ale uitarii. Viata lui se complica si mai mult odata cu intilnirea unui grup de neoprotestanti si cu sentimentul ca Dumnezeu e pe urmele sale. Tot raul e spre bine, iar finalul povestii nu e neaparat fericit, ci doar altfel. Desigur, nu lipsesc malitia, (auto)ironia si umorul. Tulburator si amuzant, infiorat de nelinisti existentiale si cutreierat de psihologii accidentate, “Cum sa uiti o femeie” este, in acelasi timp, o carte despre dizolvarea mizantropiei si recucerirea inocentei, despre toleranta, despre cum se poate vorbi despre Dumnezeu in ziua de azi.

Dan Lungu (n. 1969, Botosani) este cel mai tradus scriitor din tanara generatie. A facut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona si este redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). In 1996, initiaza la Iasi grupul literar Club 8. Intre 2001 si 2002, redactor-sef al revistei de cultura Timpul. In 2005, face parte din grupul de scriitori romani invitati la „Les belles etrangeres”, Franta. Romanul de debut, “Raiul gainilor” (2004; editia a II-a, 2007, Ed. Polirom), a fost patru luni in topul vanzarilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar editia germana a fost
declarata, in decembrie 2007, cartea lunii in Germania. Cel de-al doilea roman, “Sint o baba comunista!” (2007, Ed. Polirom), se afla in curs de adaptare cinematografica in regia lui Stere Gulea, iar versiunea franceza a cartii a fost dublu nominalizata la Premiile Europene Jean Monnet (Franta, 2008).. Tot la Polirom a mai publicat doua volume de proza scurta, “Baieti de gasca” (2005) si “Proza cu amanuntul” (editia a II-a, 2008), iar alaturi de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv Tovarase de drum. Experienta feminina in comunism (2008).
Carti ale sale au aparut ori sint in curs de publicare in limbile franceza, germana, italiana, spaniola, poloneza, slovena, maghiara, bulgara si greaca. Este distins cu Premiul Societatii Junimea pentru activitatea literara pe 1993; Premiul Editurii Nemira pentru proza scurta (1997); Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut in proza (1999); Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalitatii, ca reprezentant al Club-ului 8 (2001); Premiul USR, filiala Iasi, pentru proza (2005), Premiul “V. Pogor”, al Primariei Municipiului Iasi, pentru activitate literara (2007). Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Share on TwitterShare via email
Powered by WordPress | Designed by: SEO Consultant | Thanks to los angeles seo, seo jobs and denver colorado