Stiu, in casa aia mare, teoretic, casa poporului, se discuta bugetul.. evident, tot al poporului, pentru 2010. Stirile care transpira vorbesc mai ales despre taxe si noi impozite, pentru ca despre bani nu prea am auzit multe. Asa ca, cel mai probabil in 2010 trebuie sa invatam sa ne ajutam singuri pentru ca acest an sa nu fie complet irosit din lipsa de fonduri. Astfel gandesc eu aparitia platformei online “Bani pentru arte”. Cu informatii proaspete despre finantarile disponibile pentru proiecte culturale dar si chemari la rezidente si burse acordate profesionistilor din domeniu, site-ul este destinat artistilor dar si organizatiilor din Romania.
Dupa cum se explica chiar autorul: “Banipentruarte este un proiect noncomercial, prin care informatiile sunt oferite gratis. Optiunea de a posta comentarii este disponbila pentru fiecare postare, insa recomandarea este ca orice nedumeriri legate de o respectiva finantare sau detalii suplimentare sa fie puse celor in masura sa le ofere: finantatorii, in primul rand. Acesta nu este un blog de consultanta. (…) In pagina “Surse” sunt mentionate paginile de web, grupurile de discutii si alte locuri de unde informatia este preluata ca atare sau adaptat. Pagina “Cum e cu banii?” prezinta cateva indicatii prietenoase despre functionarea programelor de finantare, utile mai ales celor aflati la inceput. ”Si in afara de bani…” indica principalele legi si politici care guverneaza lumea culturii, cat si competentele institutiilor publice care lucreaza, intr-o masura mai mare sau mai mica si pentru sectorul cultural. “Mai sunt altii ca mine?” incurajeaza la dialog si participare.”
O initiativa non-profit ce ar putea fi chiar utila intr-un an plin de tot felul de provocari. Pentru alte amanunte suplimentare incercati by mail banipentruarte(at)gmail.com sau direct: http://banipentruarte.wordpress.com/ Proiectul a fost initiat de Raluca (Ami) Pop.






































